Detoxifiere după Sărbători

După sărbătorile de iarnă organismul nostru poate fi destul de obosit. Mesele de Crăciun și de Revelion, sarmalele, cârnaciorii, și alte bunătățuri pe care le-am pregătit îi oferă organismului un aport prea mare de calorii.

Toxinele din organism nu numai că se transformă în kilograme în plus, dar afectează și sănătatea și îți dă o senzație de balonare, constipație, dureri de cap, tensiune crescută și te simți lipsit de energie și fără poftă de viață. Ca regimul de detoxifiere să aibă efect ar trebui să renunți complet câteva zile la lactate, carne și tot ce înseamnă grăsime și alcool.

Potrivit nutriționistului, cura de detoxifiere se face cu multe fructe și legume proaspete. Acesta atenționează însă că nu trebuie să depășească o săptămână. 

Curăţă-ţi organismul

Acum este momentul optim pentru a scăpa de excesul de kilograme acumulat în perioada Sărbătorilor, de toxine si de grăsimi. Alege un weekend sau, dacă poţi, o săptămână, în care să elimini alimentele şi obiceiurile toxice. Perioada festivă vine la pachet cu exces de alcool, grăsimi, proteine de origine animală şi mult zahăr. Poţi începe detox-ul cu un obicei simplu şi foarte eficient: începe-ţi ziua cu o ceaşcă mare de apă caldă în care ai stors o jumătate de lămâie. Încearcă să eviţi alcoolul şi cofeina în această perioadă. Dacă ţi-e greu fără cafea, înlocuieşte-o cu ceai verde. E plin de antioxidanţi, dar conţine şi cofeină ( motiv pentru care ar trebui să te rezumi la una, maximum două căni pe zi).

Ai grijă la dietă

Din lista alimentelor care ajută la eliminarea toxinelor fac parte:

 Fibrele: se găsesc în foarte multe fructe, legume, pâine și paste integrale. Fibrele ajută organismul să elimine toxinele, înlesnesc funcționarea intestinelor și încetinesc absorbția grăsimilor și zaharurilor în organism;

 Iaurtul : constituie o prețioasă sursă de calciu și conține lactobacili care se stabilesc în intestin și-l protejează de acțiunea microorganismelor periculoase;

 Apa: este un element fundamental în procesul de purificare a organismului. Consumul a 2 litri de apă zilnic, permite eliminarea toxinelor prin intermediul rinichilor. Dacă nu reușești să te „împrietenești” cu apa, poți opta pentru ceaiuri calde neîndulcite. Hidratarea este cea mai importantă când vine vorba de detoxifiere.

  • Ceaiul verde: Este recunoscut pentru proprietățile sale diuretice, detoxifiante, tonifiante și de ardere a grăsimilor. Bogat în antioxidanți, ceaiul verde are un efect energizant și întărește sistemul imunitar. Este recomandat să beți maximum trei căni pe zi.
  • Ceaiul de urzică: Pe lângă acțiunea depurativă, ceaiul de urzică revigorează întreg organismul. Acest lucru se întâmplă datorită substanțelor proteice și vitaminelor conținute în planta de urzică. Se recomandă 2 căni de ceai pe zi.
  • Ceaiul de cicoare: Infuzia se obține adăugând două linguri de cicoare uscată la un litru de apă clocotită. Se acoperă și se lasă circa 10 minute, după care se strecoară și se utilizează.
  • Ceai de cătină: Se prepară o infuzie din 2 lingurițe de cătină la o cană cu apă și se beau 2 căni cu ceai pe zi.
  • Ceaiul de anghinare: Este un remediu naturist cu efecte benefice în detoxifierea organismului. Se recomandă să se consume câte 3 căni de ceai înainte de masă.
  • Ceaiul de Trei frați pătați: Un alt ceai cu rol detoxifiant și depurativ este ceaiul de trei frați pătați. Infuzia se prepară prin turnarea a 250 de ml de apă clocotită peste o linguriță de plantă uscată. Se beau între două și patru căni pe zi.
  • Ceaiul de soc: Este foarte bun în curele de detoxifiere. Ceaiul de soc elimină masiv toxinele și ajută și la scăderea în greutate. Ceaiul de soc se prepară din trei lingurițe de flori de soc peste care adăugăm 250 de ml de apă clocotită. Se acoperă vasul cu un capac și se lasă la infuzat timp de 15 minute.

 De asemenea, axează-te mai mult pe supele creme făcute în casă ( din cartofi dulci, dovlecei, morcovi sau mazăre), pe smothie-uri din fructe şi legume proaspete şi pe cât mai multe salate. Poţi consuma o zi întreagă doar smothie-uri sau supe. Dacă ţi-e imposibil, încearcă să înlocuieşti ( dar nu mai mult de 3/5 zile) micul dejun sau cina cu un smoothie delicios. Iar la prânz, poţi opta pentru pui sau peşte la grătar cu o salată generoasă, ori o garnitură de orez sau legume.

Relaxează-te

Cu un masaj sau o baie aromată. Uleiurile esenţiale de lavandă, lămâie sau paciuli sunt nişte detoxifiante eficiente. Adaugă câteva picături în cada de baie sau într-un recipient cu ulei de masaj pe care să îl foloseşti după duş.

Fă mişcare

Renumita antrenoare de fitness Kinga Sebestyen, cea care a lansat fenomenul Kangoo Jumps la nivel european, subliniază că, pe lângă acest regim de detoxifiere, este foarte important să facem sport pentru a accelera metabolismul și eliminarea toxinelor.

Mergeți la sală, chiar dacă ați început deja munca. Două ore seara, de două-trei ori pe săptămână nu e ceva imposibil. Faceți cardio, pilates, aerobic, Kangoo Jumps, și țineti cont că un organism sănătos vă oferă și tonusul necesar pentru a duce la bun sfârșit sarcinile de la birou. Așa că tebuie să îmbinați totul cât mai bine.

Lasa un mesaj

Adresa ta de email nu va fi publicata.